Custodia copiilor la divorț în 2025: Cum decide instanța și ce înseamnă „interesul superior al copilului”?

Divorțul reprezintă o perioadă de tranziție dificilă, iar impactul său emoțional asupra copiilor minori este adesea principala preocupare a părinților. Legislația română a evoluat, depășind vechiul concept de „încredințare spre creștere și educare” în favoarea noțiunii moderne de autoritate părintească comună, care este acum regula după desfacerea căsătoriei. Înțelegerea modului în care instanța ia decizii privind copiii este esențială. Acest articol își propune să ofere o perspectivă generală asupra modului în care se stabilește custodia copiilor la divorț în 2025, fără a înlocui însă consultanța juridică specializată oferită de un avocat din Brașov sau din altă localitate, adaptată cazului dumneavoastră specific.

Regula instituită de Codul Civil este exercitarea autorității părintești în comun de către ambii părinți, chiar și după divorț. Aceasta înseamnă că ambii părinți păstrează drepturile și îndatoririle referitoare la copil și iau împreună deciziile importante legate de creșterea, educarea, sănătatea acestuia sau orice alte aspecte semnificative din viața sa. Doar în situații excepționale, justificate de motive temeinice și având ca reper exclusiv interesul superior al copilului, instanța poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată de un singur părinte (autoritate părintească exclusivă). Astfel de situații pot apărea, de exemplu, în cazuri de violență, abuz, neglijență gravă sau dependențe ale unui părinte care îl pun în pericol pe minor.

Chiar și în contextul exercitării comune a autorității părintești, este necesară stabilirea locuinței copilului la unul dintre părinți. Aceasta nu înseamnă că celălalt părinte își pierde drepturile sau rolul, ci doar că minorul va avea un domiciliu statornic principal. Decizia privind părintele la care copilul va locui se ia de către instanță, tot pe baza analizei interesului superior al copilului, luând în considerare o multitudine de factori relevanți pe care îi vom detalia în continuare. Este important de reținut că părintele la care se stabilește locuința minorului este adesea denumit părinte rezident, iar celălalt, părinte nerezident.

Principiul fundamental care ghidează orice decizie a instanței în materie de minori este „interesul superior al copilului”. Acesta nu este definit printr-o listă rigidă, ci se evaluează de la caz la caz, în funcție de particularitățile fiecărei familii. Instanța va analiza complex situația, luând în considerare criterii precum: vârsta copilului și opinia sa (ascultarea copilului care a împlinit 10 ani este obligatorie, dar instanța poate asculta și copii sub această vârstă, adaptat gradului lor de maturitate), calitatea relației afective dintre copil și fiecare părinte, disponibilitatea reală a fiecărui părinte de a se dedica creșterii și îngrijirii copilului, condițiile materiale oferite (locuință adecvată, venituri care să asigure cele necesare traiului), dar subliniind că aspectul material nu este singular sau decisiv. De asemenea, se va evalua stabilitatea pe care fiecare părinte o poate oferi (continuitatea mediului școlar, social), existența unor eventuale probleme grave ale unui părinte (violență domestică, dependențe, afecțiuni psihice grave) și, foarte important, atitudinea fiecărui părinte față de dreptul celuilalt de a menține legături personale cu copilul.

Un instrument esențial în procesul decizional al instanței este ancheta psihosocială. Aceasta este realizată de către autoritatea tutelară de la domiciliul părților și are rolul de a oferi judecătorului o imagine cât mai obiectivă asupra condițiilor de locuit oferite de fiecare părinte, a relațiilor familiale, a percepției copilului (dacă vârsta permite) și a altor aspecte relevante pentru evaluarea interesului superior al copilului. Concluziile raportului de anchetă psihosocială au o greutate considerabilă în hotărârea instanței, deși judecătorul nu este absolut legat de acestea și le coroborează cu celelalte probe din dosar.

Indiferent de exercitarea autorității părintești sau de stabilirea locuinței, părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic (părintele nerezident) are dreptul fundamental de a menține legături personale cu acesta. Acest drept se materializează printr-un program de legături personale (cunoscut și ca program de vizitare). Ideal, acest program este stabilit prin acordul părinților, reflectând nevoile copilului și disponibilitatea părintelui nerezident. Dacă părinții nu ajung la o înțelegere, programul va fi stabilit de către instanța de judecată, care va fixa zilele, intervalele orare, perioadele de vacanță și modalitatea de preluare/returnare a copilului.

Gestionarea aspectelor legate de copii în cadrul unui divorț poate fi conflictuală și dureroasă. O alternativă constructivă la disputele prelungite în instanță este medierea. Părinții pot apela la un mediator autorizat pentru a încerca să ajungă la un acord amiabil cu privire la toate aspectele importante: exercitarea autorității părintești, stabilirea locuinței copilului, programul de vizitare și contribuția la cheltuielile de creștere și educare (pensia de întreținere). Un acord de mediere validat de instanță are puterea unei hotărâri judecătorești și oferă avantajul unor soluții personalizate, create de părinți, în interesul superior al copilului.

În concluzie, deciziile privind custodia copiilor la divorț sunt complexe și profund ancorate în principiul bunăstării minorului. Legea română, în concordanță cu tendințele europene, prioritizează autoritatea părintească comună și soluțiile care asigură copilului stabilitate și menținerea relațiilor cu ambii părinți. Având în vedere miza emoțională și juridică, este esențial să abordați acest proces informați și echilibrați. Apelarea la un avocat specializat în dreptul familiei din Brașov și luarea în considerare a medierii pot facilita trecerea acestei perioade dificile într-un mod cât mai constructiv pentru întreaga familie.