Hotărâre prealabilă ÎCCJ – Decizia nr. 75 din 14 noiembrie 2022 cu privire la condiţiile de realizare a procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă.
Efectuarea procedurii de citare, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (6) din Codul de procedură civilă, dacă partea a solicitat şi a indicat datele corespunzătoare în acest scop, constituie o modalitate principală de comunicare a actelor de procedură, fără a fi condiţionată de efectuarea procedurii în format letric conform dispoziţiilor art. 154 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Actul de citare a părţii în proces, într-o altă modalitate decât cea invocată prin cererea adresată instanţei, este lovit de nulitate în temeiul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă prin nerespectarea modalităţii de comunicare a actului de procedură s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia, fără a fi condiţionată de utilizarea procedurii înscrierii în fals, în temeiul dispoziţiilor art. 163 alin. (5) şi art. 164 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Oferim consultanță, asistență și reprezentare pentru nevoile dumneavoastră juridice.
Vlad Munteanu-Bumbea, Avocat specializat în Dreptul Penal
Daciana Munteanu-Bumbea, Avocat specializat în Dreptul Privat, Practician în Insolvență